Comanda rapid

Transport rutier

Transport International

Transport Marfa

Cargo

vamuire (import

export

tranzit)

depozitare

distributie

impachetare

asigurare suplimentara marfa

Rutier marfa

camioane cu remorca

camioane echipate ADR

semiremorca

camioane Jumbo

agabaritice

semiremorca pentru transportul de autoturisme

izoterme

dube termoking

semiremorci dube

Logikair
SC LogikAir SRL
+40 213.107.174
0724004769
http://www.logikair.ro

Tahografe si Limitatoare de viteza

    HOTARARE Nr. 899 din 29 iulie 2003


    EMITENT: GUVERNUL ROMâNIEI
    PUBLICATĂ îN: MONITORUL OFICIAL NR. 588 din 19 august 2003

    în temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 12 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere naţionale,
    în conformitate cu prevederile art. 10 din Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (A.E.T.R.), încheiat la Geneva la 1 iulie 1970, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1994,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    CAP. 1
    Definiţii şi dispoziţii generale

    ART. 1
    Prevederile prezentei hotărâri stabilesc condiţiile referitoare la acordarea aprobării de model pentru aparatul de control în transporturile rutiere, acordarea omologării de tip pentru limitatorul de viteză, precum şi montarea, repararea, reglarea şi verificarea acestora.
    ART. 2
    în sensul prezentei hotărâri, expresiile utilizate se definesc după cum urmează:
    a) aparat de control - ansamblul dispozitivului destinat să fie montat la bordul unui autovehicul pentru a indica, înregistra şi, după caz, a stoca într-un mod automat sau semiautomat date privind deplasarea acestui autovehicul şi anumiţi timpi de lucru ai conducătorilor auto, denumit în continuare tahograf;
    b) limitator de viteză - dispozitiv care are rolul de a limita viteza maximă a unui autovehicul la o valoare prescrisă şi care poate fi omologat ca entitate tehnică independentă. Sistemele de limitare constructivă a vitezei maxime a unui autovehicul şi care sunt integrate în construcţia autovehiculului din fabricaţie trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca şi limitatoarele de viteză.

    CAP. 2
    Norme privind tahografele

    ART. 3
    (1) Se admite introducerea pe piaţă a tahografelor numai dacă au aprobare de model, în conformitate cu reglementările în vigoare.
    (2) Aprobarea de model se acordă de către Biroul Român de Metrologie Legală dacă tahograful este conform normelor de metrologie legală şi normelor tehnice aplicabile.
    (3) Biroul Român de Metrologie Legală recunoaşte aprobările de model acordate de autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene sau din statele părţi la A.E.T.R.
    ART. 4
    Activitatea de montare sau reparare a tahografelor, precum şi orice intervenţie asupra tahografelor, care afectează integritatea sigiliilor de protecţie, se efectuează numai de către agenţi economici autorizaţi de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform reglementărilor specifice în vigoare.
    ART. 5
    Orice tahograf individual, nou sau reparat, se certifică în ceea ce priveşte buna funcţionare şi exactitatea indicaţiilor şi înregistrărilor, conform normelor specifice în vigoare sau, după caz, conform legislaţiei din Uniunea Europeană sau prevederilor A.E.T.R., de către fabricant sau reprezentanţii agreaţi ai acestuia.
    ART. 6
    (1) La montarea la bordul unui autovehicul, tahograful şi instalaţia în ansamblu trebuie să fie conforme cu reglementările specifice în vigoare.
    (2) Verificarea după montare a tahografului şi a instalaţiei în ansamblu se efectuează de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român" sau de către agenţi economici autorizaţi de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform reglementărilor specifice în vigoare.
    (3) Orice intervenţie asupra tahografului care necesită modificarea reglajului de montare trebuie să respecte prevederile alin. (1) şi (2).
    ART. 7
    Verificările periodice ale tahografului montat pe autovehicul se efectuează la cel mult 2 ani de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român" sau de către agenţi economici autorizaţi de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform reglementărilor specifice în vigoare.

    CAP. 3
    Norme privind limitatoarele de viteză

    ART. 8
    (1) Vor fi echipate cu limitator de viteză autovehiculele care aparţin categoriilor M2, M3, N2 şi N3, destinate circulaţiei pe drumurile publice, care au cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h.
    (2) Echiparea cu limitatoare de viteză a autovehiculelor prevăzute la alin. (1) se realizează în conformitate cu etapele stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
    ART. 9
    (1) Se admite introducerea pe piaţă a limitatoarelor de viteză numai dacă au omologare de tip.
    (2) Omologarea de tip a limitatoarelor de viteză se acordă de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", dacă acestea sunt conforme reglementărilor specifice în vigoare.
    (3) Limitatoarele de viteză omologate conform legislaţiei din Uniunea Europeană sau Acordului privind adoptarea de prescripţii tehnice uniforme aplicabile vehiculelor cu roţi, echipamentelor şi componentelor ce pot fi montate sau utilizate pe vehicule cu roţi şi condiţiile de recunoaştere reciprocă a omologărilor eliberate pe baza acestor prescripţii, încheiat la Geneva la 20 martie 1958, la care România a aderat prin Decretul nr. 371/1976, se consideră că îndeplinesc cerinţa prevăzută la alin. (1).
    ART. 10
    Orice operaţiune de montare, reparare sau reglare a limitatoarelor de viteză, precum şi orice intervenţie asupra limitatoarelor de viteză, care afectează integritatea sigiliilor de protecţie, trebuie efectuate numai de către agenţi economici autorizaţi de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform reglementărilor în vigoare.
    ART. 11
    (1) Viteza maximă reglată trebuie să fie indicată pe o plăcuţă aplicată într-un loc vizibil.
    (2) Verificări periodice ale funcţionării limitatorului de viteză montat pe autovehicule, referitoare la viteza reglată, trebuie efectuate la cel mult 2 ani de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român" sau de către agenţi economici autorizaţi de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform reglementărilor specifice în vigoare.

    CAP. 4
    Contravenţii şi sancţiuni

    ART. 12
    Constituie contravenţii următoarele fapte:
    a) efectuarea de activităţi de montare, reparare sau verificare a tahografelor ori de activităţi de montare, reparare, reglare sau verificare a limitatoarelor de viteză de către agenţi economici neautorizaţi;
    b) nerespectarea normelor specifice privind certificarea tahografelor individuale, noi sau reparate;
    c) nerespectarea cerinţelor de efectuare a verificării periodice a tahografelor sau a limitatoarelor de viteză montate pe autovehicul, la termenele prevăzute la art. 7 şi art. 11 alin. (2);
    d) nerespectarea reglementărilor specifice privind verificarea tahografelor sau limitatoarelor de viteză;
    e) utilizarea autovehiculelor, prevăzute la art. 8, neechipate cu limitator de viteză sau echipate cu limitator de viteză care nu respectă reglementările specifice în vigoare;
    f) lipsa evidenţei operaţiunilor efectuate asupra tahografelor şi limitatoarelor de viteză;
    g) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control abilitate evidenţa operaţiunilor efectuate asupra tahografelor şi limitatoarelor de viteză.
    ART. 13
    Contravenţiile prevăzute la art. 12 se sancţionează după cum urmează:
    a) cele prevăzute la lit. a) şi g), cu amendă de la 15.000.000 lei la 25.000.000 lei, aplicabilă agenţilor economici respectivi;
    b) cele prevăzute la lit. b), d) şi f), cu amendă de la 10.000.000 lei la 15.000.000 lei, aplicabilă agenţilor economici care efectuează activităţile respective;
    c) cele prevăzute la lit. c) şi e), cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei, aplicabilă deţinătorului autovehiculului.
    ART. 14
    Contravenţiile prevăzute la art. 12 se constată şi se sancţionează de către personalul împuternicit în acest scop de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
    ART. 15
    Contravenţiilor prevăzute la art. 12 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată şi modificată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

    CAP. 5
    Dispoziţii finale

    ART. 16
    Verificarea tahografelor şi a limitatoarelor de viteză se realizează numai cu mijloace de măsurare care respectă normele de metrologie legală.
    ART. 17
    Regia Autonomă "Registrul Auto Român" asigură evidenţa autorizaţiilor eliberate agenţilor economici, precum şi a celorlalte date prevăzute în reglementările specifice în vigoare.
    ART. 18
    Agenţii economici autorizaţi trebuie să deţină evidenţa operaţiunilor efectuate asupra tahografelor şi limitatoarelor de viteză conform prezentei hotărâri şi să o prezinte organelor de control abilitate, la cererea acestora.
    ART. 19
    Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va aproba reglementările specifice necesare aplicării prezentei hotărâri în termen de 60 de zile de la data publicării acesteia.
    ART. 20
    (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării.
    (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă orice prevederi contrare.
Echipa Logikair Cargo va ofera solutii de TRANSPORT RUTIER personalizate, adaptate nevoilor clientilor nostri, pe o piata in continua expansiune.

Transport rutier

Transport International

Transport Marfa

Cargo

vamuire (import

export

tranzit)

depozitare

distributie

impachetare

asigurare suplimentara marfa

Rutier marfa

camioane cu remorca

camioane echipate ADR

semiremorca

camioane Jumbo

agabaritice

semiremorca pentru transportul de autoturisme

izoterme

dube termoking

semiremorci dube